Antonia Terzi, inginerul care l-a ajutat pe Michael Schumacher să câștige primul titlu de campion mondial cu Ferrari, a murit într-un accident teribil de mașină.
Fost inginer la Ferrari și Williams, Antonia Terzi și-a pierdut viața la doar 50 de ani, iar decesul acesteia a fost o adevărată lovitură pentru lumea Formulei 1.
Septuplul campion mondial la Formula 1, Michael Schumacher, grav rănit într-un accident de schi la 29 decembrie 2013, va face în luna ianuarie 2022 vârsta de 53 de ani.
Antonia Terzi a murit după un accident care a avut loc în Marea Britanie, iar pe rețelele de socializare au curs numeroase mesaje de condoleanțe.
„Suntem profund îndurerați de dispariția fostei noastre colege și sefă în aerodinamică, Antonia Terzi. Gândurile noastre se îndreaptă către prietenii și familia Antoniei în aceste clipe grele”, a fost mesajul celor de la Williams Racing.
Antonia Terzi a lucrat pentru Williams din 2002 și până în 2004.
În anul 2000, Terzi a pus la punct monopostul cu care Schumacher a câștigat primul titlu de campion mondial cu Ferrari. Retrasă din Formula 1, Terzi a ajuns profesoară la Universitatea din Canberra. Terzi își dorea să se mute în Australia, după ce s-au ridicat majoritatea restricțiilor în pandemie de COVID-19.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER